Druța

Satul Druță, satul la hotarul dintre legendă, istorie și mister.... 

Dacă e să vorbim doar în câteva  propoziții despre satul Druță, ceea ce este prea dificil, atunci am spune că este satul cu cel mai lung canion de stânci pleșuve ce se unește cu defileul satului vecin, Horodiște. Deține o pânză freatică impresionantă și este înconjurat de păduri unice, izvoare naturale și fântâni seculare ce și astăzi pot fi descoperite atât de a lungul defileului cât și prin pădurile ce înconjoară satul. O parte importantă a satului este sub protecție de stat. Este unica localitate așezată pe partea stângă a râului Ciuhur, și este satul ce a renăscut după o bună perioadă probabil cât a fost o kișla turcească. Este satul în care nobilii Nicolae Rosetti - Roznovanu și  Ecaterina Ghica și-au ținut moșiile, morile de apă de pe Ciuhur în apropiere de Horodiște aparțineau tot nobililor Rosetti - Roznovanu. Cert este că până la venirea rușilor, biserica din Stângăceni aparținea de Mănăstirea Agapia din județul Neamț. Biserica veche din lemn a fost cu hramul "Sf. Nicolae"...

Astăzi noua biserică construită la finalul sec al XIX-lea poartă hramul "Adormirea Maicii Domnului"  și figurează în lista monumentelor ocrotite de stat...apoi localitatea abunda  în misterioase legende legate de perioada în care localitatea a fost sub dominația turcească.

De la începuturi (1612 – anul atestării documentare), Druţă apare cu denumirea Stângăceni. Prin 1835, în documentele vremii, satul este cunoscut cu ambele toponime – Stângăceni şi Druţă. Apoi, nu se ştie anul, localitatea este atestată doar cu actualul toponim.  Totuși în documentele de statistica austriacă și rusească din sec al XVIII-lea, numele satului Stângăceni nu este de găsit. Iar documentele detailate cu informațiile culese din timpul raialei Hotinului au fost trimise la Constantinopol. Cel mai probabil, satul devenise o câșlă turceasca sau tătară,( kișla), dat fiind faptul ca in apropiere de Costești au fost date multiple lupte cu tătarii, cea mai importantă fiind lupta de la Stefănești în 1518, în care tătarii au fost învinși într un vad al râului Ciuhur lânga Prut.

Mai târziu în statisticile austriece sunt menționate în ocolul Ciuhurului, mai multe câșle otomane. Acestea nu erau locuibile ci controlate ca teritoriu strategic. Mai mult, pădurea Rada a comunei Pociumbeni, s. Druță este numită în cinstea unei turcoaice. Rada era iubita lui Țugui, un haiduc al ținutului, care a rămas în legenda satului ca cel care aplica pedepse hoților și îi tortura într-o mică grotă din apropierea satului, astăzi fiind cunoscută ca " Borta lui Țugui". Fiind unica așezare pe partea stângă a râului Ciuhur, se explica și numele de Stângăceni. Legendele lăsate de bătrâni spun ca anume pe teritoriul de astazi al satului Druta a fost granita dintre cele două mari oștiri, otomane și moldovenești. Iar în adâncimele defilului de lângă Druță fost așezarea perfectă pentru oastea turcă. Râul Ciuhur, al cărui nume are proveniență turanică își ține ascunse cele mai crâncene lupte medievale, stâncile și canionul pietros de a lungul raului dintre Druta si Horodiste a servit un platou strategic perfect în lupte. Ciuhurul sau Şihorul, cum îi mai spun oamenii locului, este un afluent al Prutului, hidronim atestat mult mai devreme decât toponimul Stângăceni. Acesta apare în documentele de pe vremea lui Alexandru cel Bun, la 1429, doar că are o altă denumire – Cihru. Potrivit savanţilor Ion Dron şi Anatol Eremia, denumirea acestuia ar avea provenienţă turanică, ciugur/ciucur însemnând în română „groapă cu apă, râpă, vâlcea”.,    desi isi are cursul de 90 km anume din regiunea satului Druta si pana la revarsarea in Prut, râul Ciuhur, trece doar  printre toltrele Prutului, oferimd albiei un cadru pitoresc.

În 1806, raiaua Hotinului era controlata de Cara-Mehmed- Pașa, granița fiind la Ciuhur dinspre Lipcani in jos.

Mai mult, căpitanul din ocolul Ciuhurului avea mai multe cavalerii turcești ( beșlie), menite să asigure protecție oștirii otomane.

Ulterior, dupa 1850 localitatea a fost redenumita in Druță( diminutivul numelui boierului, care stapanea mosia, Doru, Doruț...Druț...de la Teodor Vîrnav, primul memorialist român) care a cumparat mosia Pociumbeniului de la cneaghinea Ecaterina Ghica. Cimitirul boieresc, precum si o parte a zidului mosiei lui Virnav pot fi si astazi vazute in s. Pociumbeni. Memoriile lui Tudor Virnav au fost reeditate in anii 2000 ...iar cartea poate fi găsită spre achiziție.