Văratic
Istoria
La nordul Republicii Moldova, în raionul Rîșcani, pe cursul râului Ciuhur, afluent al râului Prut, este situat satul Văratic.
Localitatea își are originile în anul 1613. Denumirea satului provine de la cuvântul „Vărat”, pentru că pe aceste locuri veneau să văreze turme de vite cu argații boierilor Stroiești. Moșiile lor se întindeau de la Lipcani până la Glodeni, Târnova, Glava, Bălți.
Primele așezări erau niște colibe, apoi au apărut bordeie. După asta, au început să se construiască case mici, acoperite cu stuh. Primele așezări au fost pe malul stâng al Ciuhurului, în jurul cimitirului vechi, după inscripțiile de pe pietrele mormintelor scrise cu scris slavon în limba română. Acești locuitori aveau familiile: Gangur, Mihai, Savanu. După luptele de la Stălinești pe Prut (1711), satul a fost distrus.
Atunci locuitorii au început să-și construiască case pe malul drept al Ciuhurului, iar în curtea boierului din sat au trăit ceva timp turcii. Satul a primit denumire turcească – Tărăbușeni. În vremea strângerii birului de către turci și asupritorilor boierești, o parte din locuitorii satului Văratic au fugit la un boier mai „bun” în satul Hăsnășenii-Mari, raionul Bălți.
Prin anii 1807-1808, în sat a apărut curtea boierului Gavriil Galagan. În sat erau vreo 100-130 de case țărănești, mici, acoperite cu paie. În anii 1828-1830, în urma ciumei și a holerei au murit mai mult de jumătate din locuitorii satului.
1866 - În sat s-au născut 41 de copii și au murit 61, dintre care 41 de holeră și ciumă.
1866 - a fost deschisă școala populară a Ministerului Instruirii Publice.
1875 - țăranii erau obligați să frecventeze biserica, care era construită în anul 1822.
1892 - moșierul M. Rîșcan ținea la Văratic 520 desetine de pământ. Boierul D. Galagan – 383 desetine
1893 - chiaburul Simion Miron a construit o casă pe care a vândut-o obștii pentru local de școală cu 7000 ruble. În școală învățau 12-15 copii ai chiaburilor și preoților din satele: Văratic, Horodiște, Cuconeștii Vechi, etc.
1896 - stația de poștă dispunea de 9 cai.
1904 - satul avea 158 de case și 1120 de suflete.
1909-1911 reforma lui Stolâpin. Mulți țărani se ruinau, vânzând pământurile noilor ,,boiernași" din sat – Gheorghe Pleșca, Dumitru Motelică, Simion Miron, care aveau câte 50-70 de hectare de pământ.
1911 - prima construcție de linie telefonică Sculeni-Brătușeni, ce urma să treacă prin Văratic.
1913 - școală de o singură clasă, cu o singură odaie, cu un singur învățător. Întreținerea ei era asigurată de mijloace mănăstirești.
Abia în perioada sovietică în satul Văratic, pe baza colhozului natal ,,Octombrie", a început apariția clădirilor gospodărești și de menire social-culturală: clădirile fermelor, școala, spital, magazin, oficiul poștal, moara cu valțuri, parc, stadion, baie etc. S-au construit primele brigăzi și ferme de păsări, porci, vaci, cai.
S-a schimbat în întregime înfățișarea satului. În locul caselor mici, acoperite cu stuh și paie, s-au înălțat case moderne, cu geamuri mari, acoperite cu țiglă.
În 1945 s-au construit clubul, biblioteca. Prima șefă de club și bibliotecă în sat a fost în a. 1945 – Șalaru Agafia.
În anul 1946 s-a deschis școala de 7 ani. Prima promoție cu 7 clase a fost în anul 1949. Mai târziu (în anul 1957) s-a deschis școala de 10 ani.
Primul om cu cultură superioară a fost Rujină Liudmila, a. 1955. Șalari Vasilii este primul din sat, care a devenit doctor în științe biologice. Primul învățător în satul Văratic a fost Șalaru Pavel.
După construcția Hidrocentralei din Costești (1972-1978), o parte din sat (346 gospodării) și clădiri obștești s-au reconstruit mai sus de sat, ferindu-se din zona inundației.
În anul 1980, a fost construită școala cu 624 locuri, grădinița de copii cu 280 locuri, podul peste Ciuhur.
Din 1978 gospodăria colhozului s-a transformat în întreprindere de producere a fructelor.
Locuri pitorești
Stânca Dragostei
„Stânca Dragostei” are o istorie foarte interesantă, dar și tragică. Are peste 50 de metri înălțime și se află pe malul stâng al râului Ciuhur. Denumirea de „Stânca Dragostei” vine de la o legendă veche despre doi tineri, care se iubeau. El era fiul chipeș al unui boier, unicul la părinți și viitorul moștenitor al întregii averi; ea, o fată frumoasă, dar săracă, din familie de țărani.
Citește mai multCăsoaia
„Căsoaia” este numele uneia dintre cele două peșteri aflată pe partea stângă a „Cascadei Șerpilor”. Ea este unică în regiunea de nord a țării. Împrejurimile sunt fantastice, bogate în floră și faună, mai ales în șerpi. Această denumire a fost dată de locuitorii satului cu mulți ani în urmă, deoarece în apa acestei cascade erau foarte mulți șerpi.
Citește mai multRâul Ciuhur
„Râul Ciuhur” este râul care curge prin satul Văratic, dar își are izvoarele în apropierea orășelului Ocnița și își poartă apele pe teritoriul raioanelor Ocnița, Edineț, Rîșcani. Se varsă în râul Prut la nord de localitatea Costești. Lungimea lui este de 90 km. Actul de identitate, datând cu ziua de 17 aprilie 1429, îl găsim la curtea domnească a voievodului Alexandru cel Bun, în varianta Ciuhuru.
Citește mai mult„Țiglăul” – emblema Văraticului
Stânca este scăldată din două părți de apele Ciuhurului și adăpostește pe partea de nord o grotă destul de adâncă, numită de localnici „Odaia”. Până în 1978, pe lângă această stâncă trecea șerpuit râul Ciuhur în albia sa obișnuită. Aspectul de azi este căpătat în urma construcției Centralei Hidroelectrice Costești-Stânca. Din cel mai înalt loc al acestei stânci, în anul 1946, s-a desprins un bolovan uriaș. Astfel, acest loc a fost numit de locuitori „La Bolohan”, locul preferat al copiilor, care veneau în această zonă la scăldat.
Citește mai multPersonalități
Constantin Tărîță, s-a născut la 19 septembrie 1954, în satul Văratic, Rîșcani.
Este profesor, doctor habilitat în Geo-ecologie și chimie ecologică la Universitatea Liberă din Berlin, Germania. Este autor al multor standarde, normative din mediu precum și a metodelor analitice de cercetare în domeniul mediului ambiant. Activează și la Agenția Federală pentru Mediu a Germaniei, unde este șef-adjunct al Departamentului – Ecologia și Calitatea Solului.
Anatol Șalaru (n. 7 februarie 1962, satul Văratic, raionul Rîșcani), politician din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova între 1990-1994, fost Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (2009-2013). Deține funcția de Vicepreședinte al Partidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei, pe care l-a condus în perioada 1993-1997. Este fondator al Cenaclului „Alexei Mateevici”, un forum al ideilor libere și naționale, creat în anii de apus ai Uniunii Sovietice și de început ai restructurării.
Ion Șalaru, născut la 26 august 1963, într-o familie de țărani, Victor și Liuba Șalaru din Văratic. Medic-igienist, în prezent activează în calitate de Director adjunct la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Și-a perfecționat experiența la University of Melbourne, Australia (2021), Lugano Summer School in Public Health (2020), Geneva Graduate Institute: Health Diplomacy (2014), John Hopkins Bloomberg School of Public Health: Tobacco Control Leadership Program (2013), Braun School of Public Health (20120, etc
Ion Apostol s-a născut la 21 august 1962, în familia lui Gheorghe și Nina Apostol. De mic copil a îndrăgit cartea și muzica. A luat lecții de acordeon și fluier, iar la școala a manifestat o atracție deosebita față de literatura și limba engleză. Este profesor de limbi străine și director la SRL „OPTIMAL Impex”, Deputat în Parlamentul Moldovei în perioada 2019-2013 lista candidaților din partea Partidului Liberal
Vladislav Gribincea - născut la 22 aprilie 1980, în s. Văratic, r. Rîșcani. Dl Gribincea a absolvit studiile de licenţă şi masterat la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova. În anul 2005, el a absolvit Programul Chevening la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie. Este Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova din anul 2010, activează în sectorul nonguvernamental din anul 2002. Experienţa lui ţine, în principal, de reformarea justiţiei şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Este membru al Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova. Începând cu anul 2002, el reprezintă reclamanţii în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în litigii strategice la nivel naţional, formator la Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova. El este autor a numeroase publicaţii în domeniul Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi al independenţei şi eficienţei justiţiei.
Vasile Șelaru - biolog, domeniul ştiinţific: algologie, hidrobiologie, biotehnologia agrară, protecţia şi utilizarea raţională a resurselor vegetale. Doctor habilitat în ştiinţe biologice (1972), profesor universitar (1975). Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995). Savantul Vasile Şelaru este bine cunoscut în lumea specialiştilor din domeniul ştiinţelor naturii, în primul rând, datorită aportului fundamental în dezvoltarea algologiei, domeniu căruia i-a consacrat tot talentul, entuziasmul şi devotamentul său.
Episcopul Siluan Șalari s-a născut la 19 aprilie 1977, în satul Văratic, raionul Rîşcani. După absolvirea gimnaziului din localitate a devenit frate la mănăstirea Saharna. Aici a primit călugăria şi preoția. A studiat prin corespondență la Seminarul Teologic de la mănăstirea Noul Neamţ. Din 2001 este hirotonit ca arhimandrit la mănăstirea Curchi.
În 2002, părintele Siluan este numit şeful Departamentului mănăstiri şi viaţă monahală din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove. La 30 decembrie 2010, printr-un decret al ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, arhimandritul Siluan, stareţul mănăstirii Curchi şi exarhul mănăstirilor din Moldova, a fost numit protopop de Orhei.
În anul 2012, arhimandritului Siluan (Şalari), exarh al mănăstirilor din Moldova, printr-un decret prezidențial, i-a fost conferit titlul onorific Om emerit.
Marcela Benea, poetă, s-a născut la 4 iunie 1948 în satul Văratic, raionul Rîșcani. În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. A fost profesoară de limbă și literatură română (1972-1974), redactor la Editura ”Cartea Moldovenească” (1975-1976), redactor literar la Filarmonica din Chișinău (1976-1977) și redactor superior la Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune (1977-1986).
Din 1966 a colaborat la publicațiile: „Cultura”, „Moldova”, „Nistru”, „Literatura și Arta”, „Tinerimea Moldovei”, „Glasul Națiunii”, „Contrafort”, „Revista Română” (Iași), „Litere” (Târgoviște), „Hyperion” (Botoșani), „Beletra Almanaco” (SUA), „Lichtungen” (Viena, Austria) ș.a.
În anul 1973, debutează editorial în volumul „Dintre sute de catarge”, urmat de mai multe cărți. Este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Chișinău, premiul I la Festivalul televizat de poezie de la Moscova și în 2008 – cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Versurile Marcelei Benea au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bulgară, letonă, armeană, georgiană și germană.
Prezentare video
În prezentarea video ce urmează, vei fi invitat să descoperi frumusețea malurilor râului Prut din Republica Moldova. Această zonă pitorească este cunoscută pentru peisajele sale idilice, unde râul Prut curge liniștit printre dealur
photos by Iurie Sveț – www.hikeme.club