Borosenii Noi

Atestat la 10 iulie 1663 cu satul contopit Borosenii Vechi.

Sat situat la obârşia râului Camenca, într-o regiune de şes şi coline, la 8 km nord-vest de or. Rîșcani. Dealul ce desparte Borosenii Noi de Pîrjota are o altitudine de 248 m, de pe pisc coboară până la poarta localității o pădure seculară cu numeroase izvoare, rară priveliște în câmpia Bălţilor.

Din cele mai vechi timpuri există în Borosenii Noi o legenda despre Tărâmul mierii. Satul Borosenii Noi este înconjurat de păduri - o adevărată oază de liniște și încântare vizuală. Copacii înalți și mândri te îmbie la o plimbare. La o asemenea plimbare au fost ademeniți și Borosanii. Aici Borosanii au descoperit în scobiturile căptușite în trunchiurile albe ale copacilor albinuțe. Ei erau oameni harnici, ingenioși, iubitori de muncă, de natură și de aceste insecte, hotărând să le domesticească. Au împletit coșnițe din lozie și le-au lipit cu lut. Astfel a început îndeletnicirea omului cu albinăritul. Ele au devenit sursa de existență, de sănătate, de avuție a Borosanilor. Dar teritoriile dintre Prut și Nistru deseori erau atacate de hoardele nomade ale tătarilor, de armatele turcești care ajungeau chiar și pe teritoriul satului Boroseni. Borosanii, fiind înțelepți, s-au gândit cum să se apere de dușmani. Astfel le-a venit o idee: au așezat coșnițele cu albine și le-au legat între dânsele cu o sfoară împletită, iar capătul sforii l-au adus la pragul casei. Când dușmanii se apropiau ei au tras de sfoară coșnițele s-au răsturnat și albinele i-au întâmpinat, înțepându-i nemilos. Albinuțele au ieșit învingătoare. Ele au salvat viața băștinașilor.

Râuşorul Camenca împarte satul în două, iar hotarul natural în graiul local poartă numele "Brăzdenii". Şi nu întâmplător. EI trăgea cândva brazdă albastră între Borosenii Vechi şi Borosenii Noi. Cu timpul seliștile s-au contopit, formând o singură vatră umană. Legenda transmisă din generaţie în generaţie zice că denumirea localităţii se trage de la un fierar voinic pe care ortacii îl porecleau Borosan. O fi aşa sau altfel, e greu de spus. Biografia sa scrisă localitatea și-o începe de la 10 iulie 1663. Data aceasta e fixată în Statutul comunei şi e susţinută de mai mulţi cercetători.

Unul dintre cei mai vrednici boieri ai moşiei „Borosenii de la obârşia Camencii" a fost Toader Rîşcanu, care o cumpără cu 200 galbeni, bani gheață, de la urmaşii armaşului Iz, acesta o stăpânise în a doua jumătate a sec. XVII de la neguţătorul Sandu Adam. Grigore Ghica Voievod, la 14 decembrie 1733, confirmă tocmeala prin act domnesc.

Prin anul 1750, moşierul Scalețki pune la marginea moșiei sale un paznic - moşul Toader Borosanu, adică din Boroseni. El și-a făcut o cocioabă pe malul pârăiașului din apropiere. Locul era minunat. În față avea pârâiașul cu apă cristalină, iar în spatele casei se întindea pe mii de hectare pădurea. Degrabă boierul a mai mutat aici cu traiul vreo 16 familii, fiindcă în partea de sud a moşiei sale îi apăruse un vecin hapsân. Noul sătuc a început să fie numit Borosenii Noi.

În anii 1812-1821 la Borosenii din ocolul Ciuhur, unde erau 68 de ogrăzi ţărăneşti, 6 burlaci, 1 preot, 1 diac, 2 iazuri şi o moară, îi aflăm în calitate de boieri pe Iordache Rîşcanu şi Vasile Iamandi. Acesta din urmă avea titlul de "nobil fără slujbă" şi stăpânea 28 de familii ţărăneşti în Borosenii Vechi. Borosenii Noi de pe moşia boierului Rîşcanu creşteau mai repede, în 1859 aici erau 84 de case. La biserica construită din piatră în 1845 făceau slujbă preotul Gheorghe Serghievschi, diecii Gheorghe Bociucianu, Gheorghe Hăbăsescu si dascălul Ioan Vartic. În Borosenii Vechi mai exista casa de etapă pentru arestații mânaţi de jandarmeria ţaristă în Siberia. În sat se afla şi o poştă cu 6 vizitii şi 18 cai.

La 1 ianuarie 1865 boierul Iamandi poseda în Borosenii Vechi 1.630 desetine de pământ, moşierii Rîşcanu şi Ciolacu aveau la Borosenii Noi 3.800 desetine. Pe 1 februarie Ecaterina Iamandi vinde public 400 desetine din pământul moştenit pentru a-i achita dvoreanului Nicolae Micloş o datorie de 41.237 ruble.

Satul Borosenii Vechi pe an ce trecea îşi risipea populaţia, Borosenii Noi se impuneau tot mai autoritar în plan administrativ, construiau mult, repede şi bine. Creştea numărul proprietarilor, apăreau boieri noi. G. Sciuca stăpânea în 1892 1.425 des., I. Vasilevschi - 460 des., G.Rîşcanu - 974 des., S. Stepanovschi - 578 des., moşie mare avea Maria Ciolacu - 2.088 des.; tuturor ţăranilor de aici, luaţi împreună, le reveneau doar 1.017 des. La recensământul din 1897 Borosenii Noi au intrat în lista localităţilor din Imperiul rus ce depăşeau 500 de locuitori, aici trăiau pe atunci 835 de oameni (427 de bărbaţi şi 408 femei).

La 15 martie 1902 nobilul Grigore Sciuca dărui preotului Alexei Onică şi învăţătoarei Maria Filipova de la Şcoala parohială un set de icoane, podoabe bisericeşti şi cărţi vechi de mare valoare. În acelaşi an Maria Andreevna, decedând după o boală grea, a fost înmormântată cu toate onorurile în curtea bisericii. Astăzi o cruce masivă îi străjuieşte "căsuţa de apoi, la sărbători urmaşii recunoscători depun aici flori, aprind lumânări. Faptele bune trăiesc mult.

Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei (Bucureşti, 1904) descrie localitatea într-un limbaj telegrafic: "Boroseni-Noui, sat mare, în jud. Bălţi, aşezat în valea Camenca. Face parte din volosti Copăceanca. Numărul caselor 151; o biserică cu hramul Sf. Nicolae; populaţiunea 1.270 suflete. Ţăranii posedă 1.017 deseatini, iar proprietarii: Rîşcan 724 deseatini; Ciolac 2.088 deseatini; Wasileski 650 deseatini. Împrejurul satului sunt vii şi grădini cu pomi".

Tot el explică unde a fost şi ce prezenta aşezarea dispărută:

"Boroseni-Vechi, sătuc, în jud. Bălţi, aşezat într-un hârtop din fundul văiei Copăceanca; se mai numeşte şi Boroşeni. Are 17 case de ţărani, cu 42 suflete. Proprietarii: E. Iamandi are 700 deseatini; Vasile Iamandi 700 deseatini. Ţăranii n-au aci pământ".

În 1910 pe vatra Borosenilor Vechi rămăseseră numai 9 case cu 52 de locuitori. Borosenii Noi numărau 213 ogrăzi, 727 de locuitori, înzestraţi cu 1.087 des. de nadeluri (loturi).

Peste un an Lavrentie Macovei pune aici în funcţiune o moară de aburi. În 1915 şcoala laică aduna la lecţii 60 de elevi, şcoala parohială - 70.

Generaţia contemporană, şi aceasta îi face o mare cinste, a stabilit şi păstrează cu evlavie lista străbuneior căzuţi în primul război mondial. Prin efortul învăţătorului Pancratie Maznic au fost scoşi din anonimat toţi cei 28 de consăteni.

442 de țărani din cele  două sate primesc în toamna anului 1922 de la Instituţia română "Casa Noastră", împuternicită să traducă în fapt reforma agrară, 2.142 ha de pământ confiscat de la boieri şi mănăstiri.

Fiind înzestraţi cu pământ (visul secular al plugarilor), acum altă făină se măcina la moara timpului. Ţăranii deveniră mai harnici, ogoarele mai darnice. Statisticii nu-i rămânea decât să constate schimbările radicale din societate, din fiecare localitate luată în parte.

"Borosenii Noi. plasa Rîşcani, jud. Bălţi. In 1845 s-a ridicat în piatră biserica "Sf. Nicolae" cu cheltuiala proprietarului Toader Cocean. Satul a fost întemeiat de către proprietarul moldovan Surdu.

Clădiri 321. Locuitori: 548 bărbaţi şi 573 femei, total 1.121. Moară de aburi. Şcoală primară mixtă, biserică ortodoxă, poştă rurală, primărie". (Dicţionarul statistic al Basarabiei. Chişinău, 1923)

Avea cu ce se mândri şi şcoala. In 1933 aici zilnic îşi ocupau locul în bănci 256 de elevi, instruiţi de 4 profesori - Eufrosinia Bordeianu, Anastasia Gulea, Ştefan Gasnaş şi Ioan Zamfir. Aceasta era una din cele mai avansate şcoli în jud. Bălţi. Dar în toamna anului 1940 elevilor li s-au schimbat manualele, erau impuşi să înveţe pe de rost poezii în grafie chirilică despre "tătuca Stalin". Pe clădirile administrative fâlfâiau steaguri roşii, în magazine era pusă în circulaţie o altă monedă, cu secera şi ciocanul.

Peste un an, când de la Prut înainta masiv, cuprinzând tot judeţul Bălţi, Armata 11 germană, comandată de general-colonelul Ritter fon Şobert. În apropiere de Borosenii Noi un provocator a tras câteva rafale asupra unei coloane nemţeşti. Fasciştii au blocat satul, au luat ostatici 17 bărbaţi, i-au scos la malul râul Camenca şi i-au împușcat. Au căzut pradă acestui act de vandalism oameni paşnici și nevinovați.

În dimineaţa zilei de 31 oct. 1943 pe moşia lui Birman din Boroseni au fost găsite foi volante, iar pe colina cultivată cu sfeclă fâlfâia un steag roşu. Îl arboraseră comuniştii Ion Costiuc şi Nicolae Motruc, care, fiind arestaţi de jandarmeria română, au recunoscut că fac parte dintr-o organizaţie ilegală subversivă cu centrul în s. Balan. Peste cinci zile încă 17 "ilegaliști" din Sofia, Cubolta, Cuza Vodă, Moara de Piatră au fost aduşi încătuşaţi la închisoarea din Bălţi.

Din borosenenii mobilizaţi de sovietici de pe front n-au revenit la vatră 46 de bărbaţi.

• au cruțat localitatea nici foametea, nici deportările. Dacă la 10 noiembrie 1940 administraţia sovietică înregistrase în Borosenii Noi 1.639 de locuitori, apoi la 1 august 1949 - numai 1.357.