Brînzeni

Istoria

Satul Brînzeni este atestat în 1606.   Moșia acestei vetre străbune, împodobită cu dealurile pitorești  Cernița, Brînzeni, Dealul Curții, Ponoare  și  Rîmbu, este scăldată  de râușoarele Racovăț si Draghiște. Lângă sat se află câteva monumente ale naturii, colinele sunt acoperite cu plante aromatice de stâncă- cimbru, ruscuță-vernală, urechelniță, ciucușoară.

,,Aici se găsesc peșteri și grote, care serveau ca adăpost omului preistoric. Cea  mai bine cercetată este grota Brînzeni1, aflată în partea stângă a văii râulețului Racovăț, la 3 km sud-vest de sat. Aici s-au efectuat săpături arheologice în 1960, 1963-65 și 1968. În această grotă au fost descoperite trei straturi de cultură. Stratul superior  conține ceramică, unelte de piatră și oase de animale, aparținând succesiv eneoliticului (cultura Cucuteni-Tripolie târzie), epocii bronzului și evului mediu. În stratul mijlociu  s-au găsit oase de zimbru, cerbi, rozătoare, păsări, pești și broaște- țestoase, unelte de piatră și de os, (nuclee, lame, vârfuri de săgeți  ș.a.) care aparțin mezoliticului. În stratul inferior s-au descoperit obiecte de silex:  toporașe de mână, răzuitoare mari și mici, lame cu zimți, scobitoare. Straturile de cultură Brînzeni 1 aparțin  culturii Selet (începutul paleoliticului superior), răspândită în Europa Centrală, Bulgaria și România’’.

Vestigiile arheologice aici, într-adevăr,  sunt foarte bogate și poartă și o informație prețioasă pentru istoria noastră. Așadar, înainte de fondarea satului feudal aici au mai fost încă 21 de așezări umane în diferite epoci ale istoriei. O activitate umană foarte intensă s-a desfășurat în epoca paleoliticului târziu. Până în prezent specialiștii au descoperit 11 stațiuni umane, vechimea cărora este de peste 12 mii de ani î.Hr.

O stațiune umană se află în peștera situată în locul numit Mersîna. Celelalte erau sub cerul liber. Pe locurile stațiunilor se găsesc obiecte făcute din cremene, oase pietrificate, urme de focare, cărbune de lemn și o amuletă confecționată din fildeș în chip de pește. În peștera de la Brînzeni-Mersîna au locuit oameni și mai târziu: în mezolitic  (anii12-7 mii î.Hr.), ba chiar și mai târziu în eneolitic, (circa 3 mii a. î.Hr.) în epoca bronzului.  Probabil peștera în cauză era folosită de către oameni ce se mutau dintr-un loc în altul.

În epoca timpurie a fierului pe moșia satului Brînzeni a existat doar o așezare umană, care a fost locuită între anii 1000-900 î.Hr. Și acest  sat a pierit în flăcări.

După ce a fost părăsită vatra satului  din epoca timpurie a fierului, mult timp oamenii n-au mai încercat să organizeze pe aici vreo așezare. Abia după cucerirea Daciei de Imperiul Roman, în a.106 d.Hr., aici s-au fondat 2 sate, care au existat până la năvălirea hoardelor barbare ale hunilor în anul 376. Dar și ele au ars. Din casele făcute din nuiele cu lipitură de lut au rămas numai grămezi de lut ars. Pe aceste locuri până azi se găsesc diferite  obiecte tipice pentru epoca romană de pe teritoriu Moldovei.

O informație mai amplă despre Brînzeni ne-o dă recensământul populației din 1774 înfăptuit de administrația militară rusă. Pe atunci satul era alcătuit  din 31 de curți, au fost scutiți de impozite numai popa Maftei și dascălul Pavel, celelalte  29 de  familii fiind supuse unui bir greu. Printre birnici întâlnim nume expresive de moldoveni ca: Vasile Țurcanu, Gheorghe Cara, Simion Artene, Mihalachi Șoimaru, Toader Roina.

La 27 iulie 1775 preotul Ioan din Romăncăuți este orânduit la Brînzeni la biserica ce avea hramul Sf. Parascheva.  În 1795 Enache Stroescu ,venind cu turme de oi din Transilvania , s-a  pricopsit cu pământ la Brînzeni, Trinca, Zăicani și Stolniceni.

În 1816 preotul Iacov Zugravu, meșter iscusit în pictură , împrumută bani și zugrăvește pereții bisericii din Brînzeni. În 1869 aici s-a deschis școala parohială , care peste 12 ani, în 1881, a fost inclusă în sistemul Ministerului învățământului public.

În 1870 Brînzeni  din volostea  Zăbriceni se înfățișează în registrele statistice ca o localitate mare și bogată:141 de case cu 483 de bărbați și 474 de femei. Ei posedau 400  de vite cornute mari, 1070 de  oi, 70 de cai de tracțiune . În 1876 țăranii de aici  dispuneau de 39 de pluguri, 32 de boroane și 54 de care cu boi. Până în anul 1876 cea mai mare parte  a moșiei satului aparține familiei  Botezatu, mai apoi ea a trecut în posesia boierului Vasile Stroescu.

Dicționarul geografic al Basarabiei, editat de Zamfir Arbore în 1904 la București, ne informează:,,Brînzeni sat din județul Bălți, așezat între  Burdujeni și Heredeuca. Aparține volostei Zăbriceni și se află tocmai în valea Brînzenișoara, lângă râul Racovăț. Sat mare de 151 de case, o biserică cu hramul Sf. Mihail, o școală cu o clasă unde se învață rusește. Populațiunea 893 suflete de țărani români.

În 1931-1932 la Brînzeni activa o școală de agricultură, 4 băcănii, 5 mori și 2 oloinițe, proprietate  particulară a lui Gheorghe  Bejenaru, Ion Chihai, Gheorghe Munteanu, Vasile Rotaru, Alexandru Tincu. Școala agricolă dispunea de tehnică, ateliere și laboratoare, un câmp experimental de 200 ha.

În toamna anului 1940, după ce trupele sovietice întinseră la Prut gard de sârmă ghimpată cu pichete de grăniceri, în Brînzeni au fost înregistrați 1321 de locuitori, dintre care 1301 erau români. În anii teribili de război și foame nu și-a întrerupt activitatea școala agricolă din Brînzeni, transformată mai apoi în azil pentru invalizi.

Valurile masive de deportări din anii1940 și 1949 n-au încetat nici în 1951. Printre cele 723 de familii deportate la 1 aprilie 1951 în cadrul operațiunii ,,Nord,, erau și 9 familii de credincioși de confesiune iehovistă din Brînzeni.

În total din Brînzeni au fost ridicate 12 familii: Sofia Bejenaru, Valentina Bejenaru, Nadejda Cuznețov, Elizaveta Gurău, Gheorghe Ostroeț,Vera Palamarciuc, Iulia Pîslaru,  Anastasia Savițchi,  Oleg Scalețchi,  Vera Stanchevici,  Daria Țurcanu,  Ion Ungureanu.

Citește mai mult

Legende

Legenda ,,MORMÂNTUL  URIEȘULUI’’

Mormântul Urieșului are  o legendă.  Se presupune că pe timpurile  din negura vremurilor,  ar fi locuit ultima familie de  oameni uriași. Ei se ocupau cu pământul  și aveau o fetiță mică, dar totodată uriașă. Într-o zi când părinții nu erau acasă, ea se juca de una singură și jucându-se a găsit niște gâzulițe în închipuirea ei, dar de fapt erau niște oameni. Oameni cuminți, simpli cum suntem noi azi. Când părinții au venit acasă, fetița le-a arătat că a găsit  niște gâzulițe  drăgălașe.  Auzind aceasta părinții s-au întristat foarte tare. Au început să-i povestească  fetiței cică ei sunt uriași și odată ce oamenii vor găsi aceste locuri și vor veni să trăiască aici, ei vor trebui să dispară. Ei erau ultimii din această generație. Peste puțin timp familia lor a murit, iar aici se presupune că au fost îngropați. Se spune că locurile acestea din păcate nu se pot prelucra, pentru că cei care au încercat  să-l prelucreze,  fie că  au suferit de boli și au murit, fie că au suferit oarecare accidente și de atunci se spune că este un loc care nu poate fi atins, trebuie să rămână așa cum este el, ca un mormânt.

    

 Legenda  stâncii ,,Țugurlan’’

Legenda legată de stânca Țugurlan, spune că copii oamenilor uriași ce locuiau cândva pe aceste locuri, obișnuiau să se joace, aruncând unul altuia bucăți masive pe piatră. O bucată de piatră mai ascuțită a căzut peste această stâncă, iar din cauza formei pietrei mai țuguiate a și apărut denumirea  de stânca - Țugurlan.

 

Legenda  stâncii ,,Țiganca’’

Cu mulți  ani în urmă pe tărâmurile noastre  s-au așezat  cu traiul o șatră de țigani. În această șatră era o tânără foarte frumoasă, dar care avea părinți foarte severi. Într-o seară  când țiganii  petreceau cu cântece și dansuri, un băiat  din sat a observat fata și s-a îndrăgostit de ea. Dragostea lor era reciprocă. Însă părinții fetei,  aflând de lucrul acesta,  le-au interzis să se mai vadă. Locuind în apropierea râului Racovăț, fata într-o zi a fugit și și-a pus capăt zilelor înecându-se în apele râului. Și de atunci țiganii și-au mutat șatra în altă parte, dar locul în care au locuit țiganii a fost numit ,,Țiganca’’,  în cinstea fetei care a murit pentru o dragoste interzisă.

Citește mai mult

Locuri pitorești

Stânca Țuguieta (Țugurlan)
Stânca Țuguieta (Țugurlan)

Legenda legată de stânca Țugueta, spune că „copii oamenilor uriași ce locuiau cândva pe aceste locuri, obișnuiau să se joace, aruncând unul altuia bucăți masive pe piatră. O bucată de piatră mai ascuțită a căzut peste această stâncă și din cauza formei mai țuguiate a pietrei, a apărut denumirea de stânca Țuguieta.

Citește mai mult
Mormântul Uriașului
Mormântul Uriașului

Mormântul Uriașului are și el o legendă. Se presupune că pe aceste locuri ar fi locuit cândva oameni giganți. Ultimul dintre ei este îngropat în această stâncă. Localnicii nu prelucrează acest sector, deoarece legenda spune că cei ce s-au încumetat să-l prelucreze, fie au decedat subit, fie s-au îmbolnăvit.

Citește mai mult
Stânca Morii
Stânca Morii

Cel mai înalt loc din Brânzeni se numește "Stânca Morii".  În trecutul îndepărtat, în apropierea stâncii din zona de vest, pe malul  drept al râului Racovăț era o moară de apă. La moara dată nu veneau doar sătenii, dar și oameni din localitățile vecine. De aici și provine denumirea  Stânca Morii.  Ea  are o  înălțime de 165 m, aflându-se într-o zonă pitorească  pe malul drept al  râului Racovăț, iar versanții săi conțin câteva grote.

Citește mai mult
Grotele Brînzeni
Grotele Brînzeni

Grotele Brînzeni reprezintă un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic în raionul Edineț, Republica Moldova. Sunt amplasate în recifele Brînzeni, la 13 km sud- est de satul Brînzeni, la marginea platoului pe partea stângă a râului Racovăț; ocolul silvic Edineț ...

Citește mai mult
Stânca Râmbului
Stânca Râmbului

Printre cele 4 recife din așa-numita zona Râmbu, cea mai reprezentativă este la marginea satului, de formă ovală (oncoid). Pe stânca Râmbului a fost ridicată o cruce, căreia îi spune „Crucea Ocrotitoare”. Tradițional, aici la data de 12 iulie, Ziua Sf.Petru și Pavel, sătenii urcă la cruce cu preotul satului realizează serviciul divin de sănătate pentru toți locuitorii satului, iar gospodinele aduc bucate tradiționale, care sunt servite celor prezenți.

Citește mai mult
Recifele Brînzeni
Recifele Brînzeni

Recifele Brînzeni reprezintă un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic în raionul Edineț, Republica Moldova. Sunt amplasate în preajma satului Brînzeni. Au o suprafață de 44 ha conform Legii ariilor protejate sau 31,97 ha conform unor măsurări mai recente ...

Citește mai mult

Personalități

Multele personalități remarcabile a dat neamului nostru această vatră strămoșească: 

Ion Buzdugan, poet și înflăcărat om politic, fost deputat în Sfatul Țării, autorul culegerii de folclor ,,Cântece din Basarabia (1921), al plachetelor de versuri ,,Miresme din stepă’’ (1922), ,,Țara mea’’( 1928), ,,Păstori de timpuri’’(1937),  ,,Metanii de Luceafăr’’(1942). El s-a născut  la 9 martie 1887 și a plecat în lumea celor drepți la 29 ianuarie 1967, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din București. Și-a făcut studiile  agricole la  Gore- Gorki în Belarusi  și studiile juridice la Universitatea din Moskova și la cea din Iași. Își ia licența în drept la Iași, iar titlul de doctor în economie îl obține la Cernăuți. A participat la primul război mondial în rândurile armatei ruse. A fost un excelent traducător din poezia lui Pușkin, Bloc, Severeanin ș.a., menționează academicianul Mihai Cimpoi  în volumul ,, O istorie deschisă a literaturii  române din Basarabia’’.

În calitate de secretar al Prezidiului Sfatului Țării  el a dat citire în ședința solemnă epocală din 27 martie 1918 Actului Unirii, pronunțând rar și curgător: ,,În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării  declară:

Republica Democrată Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru,  Marea Nagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric, în puterea dreptului de neam și frăției de sânge, pe temeiul principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor - de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama România’’.

După unire a exercitat funcția de senator de Bălți, subsecretar de stat al industriei și comerțului în București. 

Lidia Pînzari , conducătoare de zvenou, s-a proslăvit prin creșterea roadelor bogate de cereale și culturi tehnice, în 1966 s-a învrednicit de Steaua de Aur “Erou al Muncii Socialiste”, a fost de 3 ori aleasă deputat în Sovietul Suprem al Republicii.

 

Silvia Chiriac, interpretă de muzică ușoară, a absolvit Conservatorul de Stat ,,G. Muzicescu” din Chișinău,  a avut numeroase turnee artistice în Franța, Rusia, Germania, România, Israel, este inclusă în prestigioasa enciclopedie ,,Femei din Moldova”.

Citește mai mult

Prezentare video

În prezentarea video ce urmează, vei fi invitat să descoperi frumusețea malurilor râului Prut din Republica Moldova. Această zonă pitorească este cunoscută pentru peisajele sale idilice, unde râul Prut curge liniștit printre dealur


Galerie Foto

photos by Iurie Sveț – www.hikeme.club

Vezi pe hartă