Mihăileni

Satul  Mihăileni  este  situat  pe  două  dealuri  destul  de  pieptișe  în  lungul  albiei  râulețului  Ochiul-Alb.  Perimetrul  moșiei  satului  se  întinde  pe  o  distanță    de  39  km  388  m,  cuprinzând  în  suprafața  totală  6091  ha  de  pământ  arabil,  imașuri,  terenuri  povârnite,  care  nu  sunt  folosite  în  scopuri  agricole.  Pe  moșia  satului  mai  sunt  lacuri  artificiale  cu  oglinzile  apei  destul  de  mari.  Are  hotare    comune  cu  mosiile  Știubeieni,  Ciubara,  Baraboi,  Ochiul-Alb,  Ramazan,  Rîșcani  și  Vasileuți.  Pe  aceste  locuri  au  fost  descoperite  obiecte  de  piatră,    ceea  ce  ne  dă  temei  sa  afirmăm,  că  aici  au  trăit  oameni  încă  în  epoca  de  piatră.

Tot  pe  locurile  satului  Mihăileni  au  fost  descoperite  statuete  ale  zeiței  Fertilității    și  Feminității,  fapt  ce  denotă  perioada  culturii  arheologice Cucuteni-Tripoliene  .

Vorbind  într-un  limbaj  mai  simplu  aceasta  înseamnă  o  distanță  de  timp  de  peste  5000  de  ani  î.e.n.  sau  7000  până  în  zilele  noastre.  O  statuetă  la  fel  acestei  zeițe  se  păstrează  și  într-un  muzeu  de  mare  prestigiu  din  Iași,  descoperită  în  localitatea  Cucuteni  din  judetul  Iași.  Cultura  Cucuteni-Tripoliană  se  caracterizează  prin  obiecte  de  ceramică  pictate  cu  motive  geometrice,  figurine  antropo  si  zoomorfe  de  lut,  unele  de  piatră  si  os.

Cele  mai  vechi  așezări  cunoscute  de  pe  vatra  satului  Mihăileni  au  fost  șase, însă  cele  ce  prezintă  un  mai  mare  interes  istoric  sunt  la    Rusca  și  moșia  Curcovo.

Urmărind  cronologia  istorică  a  acestor  așezări  se  poate  deduce  că  ele  au  luat  ființă  pe  la  sfârșitul  sec.  XVII.  Legende,  povestiri  referitoare  la  înființarea  și  dispariția  acestor  așezări  sau  mai  păstrat  și  până  acum,  transmise  din  tată  în  fiu.

La  Rusca,  accidental,  fără  cercetări  arheologice  organizate  în  scopuri  științifice  au  fost  descoperite  vestigii,  care  mărturisesc  vechea  așezare  omenească:  cărămidă  arsă,  cioburi  de  oale  de  lut,  oase,  etc.

O  alta  așezare  ce  prezintă  interes  istoric  este  mănăstirea  Curcovo.  Din păcate, până  la  noi  n-a  ajuns  nimic  din  clădirile  mănăstirii.

Conform  celor  mai  vechi  informații  privind  formarea  satului  Mihăileni,  primul  locuitor  ale  acestei  așezări  ar  fi  fost  Ion  Samson,  venit  de  prin  pârțile  Gălășenilor.  De  acolo,  luându-și  turmele  de  cele  câteva  sute  de  mioare  și  s-a  stabilit  cu  întreaga  sa  familie  pe  moșia  satului  Mihăileni,  care  aparținea  pe  atunci  domnitorului  Moldovei  Ion  Sturza.  Și  până  astăzi  una  din  mahalalele    satului  poarta  numele  “mahalaua  Gălășenilor”.

Urmași  de  ai  lor  au  mai  purtat  numele  de  familie:  Gălășanu,  Samson,  Scutaru.  Aici  în  această  mahala  se  așezau  mai  târziu  cu  traiul  și  locuitori  de  prin  pârțile  Rîșcanilor.  Mai  târziu  s-au  format    “mahalaua  brânzenilor” -  cu  locuitori  veniți  din  satul  Mărculesti,  “mahalaua  mustețenilor”  –  cu  locuitori  din  satele  Musteața,  Scăieni,  Ghizdita  precum  și  din  Ciubara,   “mahalaua  zăicănenilor” - cu  locuitori  din  satele  Zăicani  și  Șaptebani.

Referindu-ne  din  nou    la    sursele    istorice  privind    fondarea  satului    –  datează din  12  decembrie    1646 -  document  care ne  pune în  temă ca  la  acea  dată  ,,locuitori din satul  Mihăileni  au  participat    la    un  proces    de    judecată    la    Iași  din    cauza    hotarelor    moșiilor.

’’În    calitate    de    localitate  de      acum  stabilizată    ne  mai    amintește    și  un  alt    document  autentic.  Este    vorba    de  ,,Recensământul    lui  Ghica  Vodă’’,  în    care    satul  Mihăileni    apare    sub    o  alta    numire,  se  vede  anterioară    celei  de  astăzi,  Sălcieni,  ceea    ce  e  aproximativ  Mihăileni.

Din    acel    document    de  recensământ    mai    aflăm  că  erau  înregistrate  92    de  gospodării,    în  sat,    iar    12  gospodari    erau  ale    unor    legionari  de  la  munte,  veniți  din  satul  Burdujeni,  ținutul  Suceava  (astăzi  Mihăileni,  județul    Botoșani).

De    dincolo  de  Prut  își    au    originea    de  familii  cum  mai  sunt  și  astăzi   în  Mihăileni  –  Ursu,  Eșanu,  Ciocanu,  Lupașcu.

La  1837,  de  acum    după  ce  Basarabia  fusese  anexată,  conform    păcii  de la  București,  la  Rusia  țaristă,  s-a  făcut  orânduirea  administrativă  a  moșiei  satului  Mihăileni, stabilindu-se  hotarele  ei.

Cu  vreo    două    decenii  mai  târziu,  boierul  Leondar  a  făcut  și  un  recensământ    mai  calificat.  Atunci    s-a    stabilit  ca  la  Mihăileni  erau  187  de  gospodării și  1333  locuitori.  Peste  9  ani  la  1870,  a  urmat  un  al  doilea  recensământ  și  s-a  stabilit  că  numărul  gospodăriilor    a  crescut    aproape  de  doua  ori -  erau    deja  350,  dar  nu  se  știe  din  ce  cauză  a    crescut    considerabil    numărul    locuitorilor,  că  la  acea  dată    fusese      înregistrați    2261    locuitori.

Și  s-a  mai înregistrat  o  scădere  a  numărului  populației.  Daca  la  recensământul    din  1910    se    înregistrau  în  sat  637  de gospodării,  la  cel  din  1923 - 781  gospodării,  în  anul  1910      se  înregistrase  2663  locuitori,  iar  în  1923  numărul    lor  scăzuse -  erau  2616  locuitori.

Tot  o  pagină  însemnată    din    istoria  satului    este  și  anul  1870,  când  savantul  rus  Vasile    Docuceaev,  renumit    pedagog,  făcând  cercetări  pe    pământurile   care intrau  în parametrii  moșiei  Mihăilenilor  a  ajuns  la  concluzia,  că  solurile  Moldovei  sunt  cele    mai  fertile  din  câte  a  cunoscut  el.

Primul  cărturar  cu  studii  superioare  a  fost  Tudor    Musteață. El  a  fost    membru  al  Dumei   de  Stat a Rusiei,  a  participat  la    evenimentele  de  la  1917.  După  cum  atestă  documentele,  primul    primar  al  satului  a  fost  Simion  Spataru. 

  Biserica “Acoperământul Maicii Domnului” din satul Mihăileni a fost proiectată în anul 1876 de guvernatorul-adjunct Piche și arhitectul R. Savițchi. Biserica este construită în formă de cruce: lungimea – 29 metri;  înălțimea – 22 metri, cu acoperiș de tinichea, două cruci de metal. Construcția a fost administrată de protoiereul Ioan Pavel Barbu, dascălul Malahii Nichifor Savițchi. În 1883 biserica a fost sfințită și și-a început activitatea. În 1900 se află în jud. Bălți, Ieparhia Chișinău. La 3 aprilie 1964 biserica a fost închisă. În 1986 în incinta bisericii a fost deschis un muzeu. În 1988 biserica “Acoperământul Maicii Domnului” din satul Mihăileni a fost redeschisă.