”Pădurea de pini” Bulhac

Descriere

Pădurea de pini” Bulhac  Pe partea stângă a defileului se observă pădurea de pini, numită de săteni, dar și de hărțile cadastrale sovietice - Bulhac ( pe vârful stâncii fiind probabil unicul lac carstic din Moldova,  dovadă ar fi  forma perfect circulară a acestuia, precum și locația la o altitudine de peste 100 de metri deasupra nivelului mării. Lacul a fost secat în anii ʼ80  de lucrările efectuate necorespunzător de către lucrătorii colhozului). Acum a rămas doar stufăriș, iar împrejurul lacului au fost plantați în anii ʼ70  zeci de rânduri de pini, astăzi împrejmuiesc maiestuos oaza lacului. În jurul lacului se intenționa construcția unui sanatoriu pentru maladii respiratorii, fiind aici plantația de pini și curenții de aer curat. Proiectul sovietic  a fost abandonat la scurt timp. Probabil că e unica pădure de pini de o asemenea dimensiune, de peste 20 de ha, ce ascunde în mijlocul său unicul lac carstic din țară. Bătrânii povestesc cum lacul a apărut brusc sus pe stancă, cu timpul dezvoltând o floră și o faună colosală. Fotografiile nu pot reda întocmai frumusețea pădurii. Doar instantaneele de la înălțime demonstrează grandoarea pădurii și a lacului. Bătrânii din satul Druță spun că la poalele stâncii, unde acum e pădurea de pini, ar fi avut casă o văduvă turcoaică, bogată. Mai ales că satul  Druță (cândva Stângăceni) era la hotarul dintre taberele militare otomane și moldovenești.

Anume aici e o locație magică, circulară în jurul unui iaz apărut peste noapte, peisaj impresionant în orice anotimp și o energie unică cu un ecosistem virgin, deschide dialoguri pline de mister și legende.