Iazul „Domnesc” – o bijuterie a satului

Descriere

Iazul, care pe vremuri se numea „iazul Domnesc” , este un loc frumos pentru odihnă și distracție. În el se varsă râul „Căldărușa”. Pe timpuri Iazul Domnesc a fost cel mai mare din Moldova, suprafața lui ajungând la 400 ha. Sătenii spun că în 1852 iazul care avea pe atunci 300 ha, a ieșit din albia sa, inundând o mare parte din case ale locuitorilor satului. Boierul Buznea, pe atunci a dat vreo-o 200 de lâni pentru a construi o iezătură la iaz pentru menținerea nivelului apei. Apoi iazul a secat și a fost restabilit abia în anii 1956-1957. În urma reconstrucției din 1970 au rămas doar 180 ha.

Pe malul drept al iazului se întinde o fâșie de brazi, care alintă turiștii cu umbra lor, iar setea este potolită de apa lină și cristalină a unui izvor numit „La Cocostârc”. Izvorul „La Cocostîrc” reprezintă o atracție a locuitorilor care au înfrumusețat un cocostârc confecționat din tablă zincată, iar în cioc ține o cană. Această podoabă  a dăruit-o domnul Gheorgii Bicec, profesor de fizică, inspector la Secția Raională de Învățămint în 1983, iar elevii gimnaziului împreună cu locuitorii satului au sădit arbori și flori.

Malul drept înfrumusețează peisajul cu un deal numit „Dealul Morii”. Se numește așa fiindcă pe acest deal a fost construită o moară ce aparținea boierului Buznea. Se spune ,că in urma ploilor abundente apa a pătruns la temelia dealului și dealul a alunecat la vale cu tot cu moară. Din Dealul Morii savurăm un peisaj magnific al satului și împrejurimilor.