Căsoaia

Descriere

„Căsoaia” este numele uneia dintre cele două peșteri aflată pe partea stângă a „Cascadei Șerpilor”. Ea este unică în regiunea de nord a țării. Împrejurimile sunt fantastice, bogate în floră și faună, mai ales în șerpi.

Această denumire a fost dată de locuitorii satului cu mulți ani în urmă, deoarece în apa acestei cascade erau foarte mulți șerpi.

Cascada are trei scări: prima fiind mai mică, a două mai mare, iar a treia este puțin mai mare în comparație cu celelalte două. În partea dreaptă și stângă a cascadei își deschid larg gurile două peșteri uriașe, una dintre ele fiind „Căsoaia”. I se spune așa, deoarece, întrând în ea, trebuie să te tupilezi pe burtă, după care te trezești într-o odaie foarte mare, de formă pătrată. Pereții peșterii sunt negri din cauza fumului. Bătrânii spun că peimpul războaielor, în aceste peșteri se ascundeau locuitorii satelor din vecinătate. Puțini au curajul să intre în aceste peșteri, deoarece frica de întuneric și șerpi te înfioară, iar cei care au intrat au ieșit murdari de cenușă. Se spune că, cu cât înaintezi în adâncul peșterii, cu atât aerul este mai greu de inspirat din cauza insuficienței de oxigen, iar lanternele își micșorează pas cu pas luminozitatea până la stingerea definitivă.